Cât mai suntem, câți mai suntem

Un an, 12 întâlniri și un motiv foarte simplu pentru a continua: câteva ore petrecute împreună pot conta. „Cât mai suntem, câți mai suntem” a devenit, încet, un loc de întâlnire pentru vârstnici și copii, cu jocuri, povești, râsete și oameni care se bucură să se revadă.

Înapoi la blog

Acum un an începeam „Cât mai suntem, câți mai suntem”, dintr-un motiv foarte simplu: în satele noastre sunt mulți oameni în vârstă care au tot mai puține ocazii să iasă din casă, să întâlnească alți oameni și să petreacă timp împreună.

Am început cu o întâlnire. Apoi încă una. Și s-au făcut 12 luni de întâlniri. Am jucat cărți și remi, am povestit, am mâncat împreună și am râs. Pe parcurs au venit și copiii, iar întâlnirile au devenit „Jocuri între generații”: copii și vârstnici la aceeași masă, uneori în aceeași echipă și alteori adversari foarte serioși la câte un joc.

De ce contează câteva ore împreună?

Singurătatea și izolarea socială la vârste înaintate nu sunt doar neplăcute. Sunt recunoscute astăzi ca probleme importante de sănătate publică.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ unul din patru oameni în vârstă este izolat social. Cercetările asociază izolarea și singurătatea cu o calitate mai scăzută a vieții, depresie, probleme cardiovasculare și declin cognitiv. În același timp, relațiile sociale și participarea la activități împreună cu ceilalți contribuie la starea de bine și la menținerea sentimentului că aparții unei comunități.

O întâlnire pe lună nu poate rezolva singurătatea și nici problemele de zi cu zi. Dar poate însemna un loc unde să mergi, oameni care se bucură să te vadă și câteva ore în care nu ești singur.

Iar prezența copiilor a adăugat ceva ce nu planificasem neapărat la început. Ei învață să stea alături de oameni de alte vârste, să asculte, să aibă răbdare și să descopere povești și experiențe diferite de ale lor. Vârstnicii, la rândul lor, rămân parte activă dintr-o comunitate care nu îi separă în funcție de vârstă. Poate că acesta este, de fapt, lucrul cel mai important pe care l-am construit în ultimul an: un motiv să ne întâlnim.

După 12 luni, continuăm. O dată pe lună, cu vârstnici, copii, jocuri, ceva de mâncare și loc pentru cine mai vrea să ni se alăture.

Iar undeva, mai departe, rămâne visul nostru pentru Casa Bunicii.

Până acolo mai avem mult. Deocamdată, ne întâlnim din nou luna viitoare.

Cele de mai sus, nu le zicem doar noi, le zic și alții: 

 

Comentarii

Comentariile sunt moderate înainte să apară pe site.

Nu sunt comentarii publicate încă.