Ce nu se vede în postǎrile noastre

Dacă ați urmărit postările noastre despre târgul de toamnă, ați văzut pregătiri, invitații, mulțumiri și momente de bucurie, toate sincere, pentru că ne doream ca târgul să aibă loc și ne bucura să vedem oameni adunându-se pentru a ajuta. Ceea ce nu se vedea în acele postări era tot ce trăiam în același timp, în timp ce familia noastră suferea după pierderea lui Ruby, vedea cum starea  lui Mădǎ se înrăutățea și încerca să țină pasul cu responsabilitățile și greutățile care nu se opresc atunci când treci printr-o pierdere.

În spatele Dumbrǎvii sunt mulți oameni care își oferă timpul și grija, iar familia noastră se numără printre cei implicați zi de zi în organizarea activităților pentru copii, îngrijirea animalelor, găsirea resurselor și rezolvarea lucrurilor pe care le aduce fiecare zi. Uneori publicăm ceva vesel în timp ce purtăm o tristețe pentru care abia găsim cuvinte, iar alteori răspundem unei întrebări practice în timp ce gândurile ne sunt la un animal din grija noastră care suferă.

Ruby a intrat în viața noastră când avea doar două săptămâni, cu codița ei minusculă și căpșorul mereu în mișcare, și ne-a cucerit atât de tare încât am adoptat-o. Când era mică, mergea în cerc și a trecut prin multe investigații, însă nu am descoperit problema cardiacă ce avea să ne-o ia după cinci ani în care ne-a oferit iubire nesfârșită și nenumărate motive să râdem.

Cinci ani au fost mult prea puțini, dar au cuprins atât de multe momente în care ne făcea să râdem sau ne oferea liniștea prezenței ei familiare, încât încă descoperim toate locurile pe care le ocupa în zilele noastre. Primiserăm în casă un pui minuscul care avea nevoie de noi, iar ea a devenit un membru iubit al familiei, care ne-a dăruit prin afecțiunea și tovărășia ei mai mult decât am putea măsura vreodată.

Mădă a ajuns în grija noastră, la Dumbravǎ, cu doar câteva luni în urmă, având o gaură în abdomen, iar după ce rana s-a vindecat exista deja cineva interesat să-i ofere o casă pentru totdeauna. Cam atunci am observat însă că mergea ciudat și am ajuns să înțelegem că avea o afecțiune genetică, care a evoluat atât de repede în următoarele două luni încât nu se mai putea ridica, mânca greu și plângea de frustrare pentru că nu mai putea face lucrurile pe care și le dorea.

Unul dintre lucrurile pe care și le dorea cel mai mult era să le dea pupici celorlalți câini, iar acest mic detaliu spune atât de multe despre Mădă, cea pe care am ajuns să o iubim și a cărei afecțiune era încă acolo, chiar și atunci când mișcarea devenea tot mai dificilă. În puținul timp petrecut cu noi, își făcuse deja loc în familia noastră, iar să o vedem pierzând posibilitatea de a se bucura de aceste momente obișnuite a fost sfâșietor.

În timpul pregătirilor pentru târg, trăiam cu lipsa lui Ruby și cu gândul că timpul nostru alături de Mădă se apropia de sfârșit, în timp ce continuam să răspundem la mesaje, să organizăm și să încercăm să-i primim cu căldură pe cei care veneau. Eram recunoscători pentru sprijin și existau momente de bucurie, dar durerea era acolo tot timpul, inclusiv atunci când nu se vedea.

Alături de această durere, viața de zi cu zi de la Dumbravǎ continua, cu copii care veneau la activități, aducând energia, curiozitatea și situațiile neprevăzute care apar firesc atunci când copiii sunt copii, în timp ce animalele aveau nevoie de îngrijire și pregătirile trebuiau duse mai departe. Existau și grijile de a ține totul în mișcare cu resurse limitate, încercând să acoperim nevoile pe care le aveam deja, în timp ce știam că o nouă cerere de ajutor putea veni înainte să fi găsit o soluție pentru cea din urmă.

Și viețile noastre personale continuau, cu probleme obișnuite de familie și greutăți care cereau atenție chiar și atunci când ne mai rămânea foarte puțină energie. Toate se adunau în aceleași ore, se sprijineau pe aceleași resurse și pe aceiași oameni, iar în unele zile era greu să știm de ce să ne ocupăm mai întâi.

Unele dintre mesajele primite ne-au adus bunătate și înțelegere, în timp ce altele au fost răutăcioase sau pline de pretenții, ca și cum simplul fapt că existăm ar însemna că avem mereu timpul, banii, spațiul și puterea sufletească de a răspunde imediat și de a prelua încă o responsabilitate. Un mesaj scris în câteva clipe poate ajunge la noi când suferim după o pierdere, când îngrijim un animal în stare gravă, când desfășurăm o activitate cu copiii sau când încercăm să rezolvăm o dificultate despre care nu am vorbit public.

Înțelegem că oamenii ne scriu adesea pentru că un animal are nevoie de ajutor și sunt îngrijorați, dar avem nevoie ca această grijă să îi cuprindă și pe oamenii care primesc mesajul. Puterile și posibilitățile noastre au limite, iar uneori nu putem răspunde repede sau nu putem oferi ajutorul pe care cineva îl speră, oricât ne-am dori ca lucrurile să stea altfel.

Poate fi greu să explicăm aceste limite când pagina este activă și o postare recentă este veselă, pentru că, din afară, poate părea că totul merge ca de obicei. Dar un anunț publicat, un moment frumos împărtășit sau felul în care îi întâmpinăm pe oameni la un târg spun foarte puțin despre câte ducem în acel moment sau despre efortul de care am avut nevoie ca să fim acolo.

Ne dorim să putem împărtăși momentele bune, pentru că ele contează pentru noi și pentru că oamenii care le fac posibile merită recunoștința noastră, dar ne dorim și înțelegere pentru tot ce se întâmplă la Dumbravǎ dincolo de ceea ce publicăm. Există aici durere, afecțiune, agitația activităților cu copiii, griji pentru resurse și oboseală, alături de mulțumirea și bucuria pe care ni le aduce această muncă.

Ruby și Mădă sunt o parte din motivul pentru care am simțit nevoia să spunem toate acestea acum, pentru că au oferit atât de mult familiei noastre, iar pierderea lui Ruby și suferința lui Mădǎ ne-au însoțit în zile care, privite din afară, păreau vesele. Ruby ne-a dăruit cinci ani de iubire și râsete, iar Mădă și-a adus toată afecțiunea în viața noastră în puținul timp petrecut împreună, și ne-am fi dorit atât de mult să avem mai mult timp cu amândouă.

Bunătatea primită în timpul târgului ne-a ajutat să mergem mai departe și ne-a amintit cât de mult pot însemna un răspuns răbdător, o ofertă de ajutor concret sau puțină înțelegere atunci când cineva trece deja printr-o perioadă grea.

Când vedeți o postare veselă de la noi, sperăm să vă bucurați de acel moment alături de noi, amintindu-vă că este doar o mică parte din viața pe care o trăim. Iar când ne scrieți  sau sunați, vă rugăm să vă gândiți la oamenii care vă vor citi/auzi cuvintele, poate la sfârșitul unei zile grele, încercând în continuare să îngrijească animalele, să organizeze activitățile, să găsească resursele și să aibă grijă unii de alții.